broken vow

Tell me her name
I want to know
The way she looks
And where you go
I need to see her face
I need to understand
Why you and I came to an end
Tell me again
I want to hear
Who broke my faith in all these years
Who lays with you at night
When I’m here all alone
Remembering when I was your own
[Chorus:]
I’ll let you go
I’ll let you fly
Why do I keep asking why
I’ll let you go
Now that I found
A way to keep somehow
More than a broken vow
Tell me the words I never said
Show me the tears you never shed
Give me the touch
That one you promised to be mine
Or has it vanished for all time
[Chorus]
I close my eyes
And dream of you and I
And then I realize
There’s more to life than only bitterness and lies
I close my eyes
I’d give away my soul
To hold you once again
And never let this promise end
[Chorus]

2 maimuţe care au dat totul

”Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.” Ioan 15:13

Eugene Marais, un naturalist din Africa de Sud, a observat că un grup de paviani, care întotdeauna dormeau într-o peşteră situată la capătul unei borduri înalte, pe suprafaţa netedă a unei stânci. Ca să ajungă la peşteră animalele trebuiau să-şi croiască drum de-a lungul bordurii înguste care, în unele locuri, avea doar 15 cm lăţime. Din cauză că era atât de dificil de atins, peştera era un loc deosebit de sigur pentru a petrece noaptea şi doar una sau două santinele erau suficiente pentru a păzi trupa care dormea.

Într-o seară, Marais a observat un leopard sub bordură în timp ce pavianii se apropiau de intrarea în peşteră. Leopardul era destul de capabil să-şi croiască drum  de-a lungul bordurii dacă vroia şi, cu câteva lovituri puternice ale labei, putea să-şi ia partea din pavianii adormiţi. Leopardul a reperat trupa şi a început să o urmărească, pândind lipit de bordură în timp ce maimuţele îşi făceau drum spre stâncă. Totuşi, şi pavianii reperaseră leopardul, şi Marais a văzut cum doi dintre ei, foarte precis, şi-au făcut drum înapoi, de-a lungul bordurii, până când au ajuns chiar deasupra uriaşei pisici. Concentrat la mişcările trupei, leopardul nu şi-a dat seama de prezenţa celor doi indivizi deasupra lui.

Deodată, cei doi paviani au căzut pe leopard, unul muşcându-l de coloana vertebrală, celălalt ţintindu-i gâtul. În două mişcări rapide, leopardul a prins pavianul din spate în fălci, iar pe celălalt l-a sfâşiat cu ghearele. Ambii au fost ucişi repede, dar acţiunea lor a salvat restul trupei. Şi leopardul a murit repede, căci pavianul care i-a ţintit gâtul i-a rupt vena jugulară.

Ar fi dificil de dovedit că pavianii care şi-au jertfit vieţile pentru trupă nu acţionau din instinct. Dar acţiunea lor le-a salvat companionii. În acelaşi fel, şi fiinţele omeneşti ar putea, sub impulsul momentului, să-şi dea viaţa pentru un prieten. Dar deplin conştient de ceea ce făcea, Isus a riscat veşnicia şi poziţia Sa de Dumnezeu, dându-Şi viaţa ca noi să putem fi salvaţi.

Când sarea îşi pierde gustul

,,Sarea estte bună; dar dacă sarea îşi pierde puterea de a săra, cu ce îi veţi da înapoi puterea aceasta? Să aveţi sare în voi înşivă, şi să trăiţi în pace unii cu alţii.” Marcu 9:50

”Voi sunteţi sarea pământului”, a zis Isus. Nu vă retrageţi din lume pentru a scăpa de persecuţii. Voi trebuie să rămâneţi între oameni, pentru ca gustul iubirii dumnezeieşti să poată fi ca o sare care să protejeze lumea de stricăciune.

Inimile care răspund influenţei Duhului Sfânt sunt canalele prin care se revarsă binecuvântările lui Dumnezeu. Dacă aceia care slujesc pe Dumnezeu ar fi luaţi de pe pământ şi dacă Duhul Lui ar fi retras de la oameni, lumea aceasta ar fi lăsată pradă pustiirii şi nimicirii, care sunt rodul stăpânirii lui Satana.

Nu este timp de pierdut, ci trebuie făcute eforturi stăruitoare spre a birui trăsăturile rele semnalate în caracterele noastre, care, dacă vor fi îngăduite, vor închide uşa slavei în faţa noastră. Nu ne putem permite să pierdem cerul. O schimbare hotărâtă în cuvinte şi fapte, biruinţa asupra spiritului zgârcit şi gândurile aduse pe calea adevărului sacru.. pe scurt trebuie să fim transformaţi. Doar atunci Dumnezeu va accepta lucrarea noastră în cauza Lui. Domnul cere de la toţi cei care mărturisesc Numele Lui o strictă aderare la Adevăr. Aceasta va fi ca sarea care nu şi-a pierdut gustul, ca o lumină în mijlocul întunericului moral şi înşelăciunii din lume. Atunci nu va mai fi nici rivalitate, nici căutarea interesului propriu, nici dorinţa după locul cel mai de frunte.

Hristos spune: ”Voi sunteţi sarea pământului; dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra?” Gustul sării este harul divin. Toate eforturile făcute pentru înaintarea adevărului nu au decât o mică valoare dacă nu le însoţeşte Duhul lui Dumnezeu. Ai făcut din predarea adevărului o joacă de copii.

Religia păgânilor’

,,..Vai! cum s-a înegrit aurul, şi cum s-a schimbat aurul cel curat..!” Plăngeri 4:1

,,Vai, cât de înfricoşator de departe se întinde prietenia cu lumea, această ”vrăjmăşie cu Dumnezeu”, care este cultivată astăzi de cei care se numesc urmaşii lui Hristos! Cât de mult s-au depărtat bisericile din întreaga creştinătate de standardul biblic al umilinţei, al lepădării de sine, al simplităţii şi al evlaviei! Vorbind de modul corect de a folosi banii, John Wesley spunea: ,,Nu risipi nici o parte din acest dar atât de preţios pentru satisfacerea poftei ochilor, adunând haine scumpe şi de prisos sau podoabe inutile; nu risipiţi nici un ban pentru împodobirea minuţioasă a caselor voastre, în mobilă scumpă sau de prisos, în picturi şi bijuterii costisitoare.. Lepădaţi tot ce încurajează mândria vieţii pentru a câştiga admiraţia sau lauda oamenilor.. Atâta timp cât îţi faci bine ţie însuţi, oamenii te vor vorbi de bine. Atâta timp cât eşti îmbrăcat în purpură şi veşminte fine şi cheltuieşti risipitor în generozitatea şi ospitalitatea ta. Dar să nu cumperi laudele lor atât de scump. Mulţumeşte-te mai degrabă cu onoarea care vine de la Dumnezeu.”

Numai o mărturisire a religiei este un fapt apreciat în lume. Conducători, politicieni, jurişti, medici şi negustori intră în biserică pentru a-şi asigura respectul şi încrederea  societăţii, cât şi pentru promovarea propriilor interese lumeşti. În felul acesta, ei caută că acopere toate afacerile lor necinstite, cu o mărturisire a creştinismului. Diferitele grupări religioase, reînviorate prin bogăţia şi influenţa acestor oameni lumeşti, dar botezaţi, urcă încă o treaptă spre popularitate şi dominaţie. Biserici splendite, înfrumuseţate cu extravaganţă, sunt ridicate pe străzile cele mai aglomerate. Închinătorii se îmbracă în veşminte scumpe şi la modă. Se plăteşte un salariu mare unui pastor talentat pentru a-i atrage şi a-i păstra pe oameni. Predicile lui nu trebuie să atingă păcatele care se practică, ci să fie dulci şi plăcute chiar pentru urechile sensibilie. În felul acesta, păcătăşii notorii sunt înscrişi în registrele bisericii, iar păcatele grave sunt ascunse sub o falsă evlavie.

Comentând atitudinea actuală a celor care-şi zic creştini, un renumit ziar spune: ”pe neobservate, biserica s-a supus spiritului veacului şi şi-a adapat formele de închinare la dorinţele moderne”.

dont let someone be a priority in your life when u are still an option in their life !

It’s better to be an authentic loser than a false success, and to die alive than to live dead.

A beautiful life does not just happen, it is built daily by prayer, humilty, sacrifice and love. May that beautiful life be yours always

‘

Ce viaţă !

.. şi totuşi nu e câtuşi de puţin altfel de cum şi-o face fiecare (mai ales eu). Să stai într-un colţ, pitit, pitic şi să urmăreşti filmul propriei vieţii ca şi cum ar fi al altcuiva, pentru ca într-un sfărşit să spui ”asta a fost să fie” – mi se pare mai mult decât o riscantă încumetare. Nici prin colţul minţii nu-mi dădeam seama ce înseamnă un cuvânt spus / gest făcut la timp potrivit, sau nu; iar acum nu cred că-mi dau seama într-o măsură mai mare decât atunci.. şi-mi pare rău.

Să încerci să afli enigmele unora împreună cu planurile lor iarăşi – nu are rost ! Se pot schimba cheile prea des, prea pe faţă şi prea profund.. dar nici ei nu câştig nimic ! A fost un an în care speram ca totul să se lumineze, dar mai multă ceaţă a adus. Şi când ceva nu-ţi place, dar continui în acel ‘ceva’ – asta ce să mai fie? Sau să pretinzi altceva de la cineva, pentru ca într-un moment să afli că tot ceea ce se întâmplă e doar dintr-o  simplă simpatie – nimic mai mult!

hm.. ce viaţă!

Religia păgânilor

,,Când vă rugaţi să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgâii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi.” Matei 6.7,8

,,Păgânii îşi închipuiau că rugăciunle au meritul de a face ispăşire pentru păcat. Altfel spus, cu cât rugăciunea era mai lungă, cu atât meritul era mai mare. Dacă ar fi putut deveni sfinţi prin propriile lor eforturi, păgânii ar fi avut în ei înşişi ceva de care să se bucure, o pricină de laudă. Această idee despre rugăciune estte expresia principiului îndreptăţiii prin meritele personale, care stă la temelia tuturor sistemelor falsei religii. Fariseii adoptaseră această idee păgână despre rugăciune şi nimic n-a înlăturat-o în zilele noastre, chiar printre aceia care se pretind a fi creştini. Repetarea de fraze obişnuite şi tipice, când inima nu simte nici o nevoie de Dumnezeu, e la fel cu ”bolboroselile” păgânilor.

Rugăciunea nu este ispăşire pentru păcat. Ea nu are nici o virtute, nici vreun merit în sine. Toate cuvintele înflorite, pe care le folosim, nu pot fi echivalente nici chiar cu o singură dorinţă sfântă. Rugăciunile cele mai elocvente nu sunt decât cuvinte fără rost, dacă nu exprimă adevăratele sentimente ale inimii. Numai rugăciunea care izvorăşte dintr-o inimă dornică, în care sunt exprimate nevoile simple ale sufletului, ca şi cum am cere  o favoare unui prieten pământesc, aşteptând ca ea să fie împlinită, doar aceasta este rugăciunea credinţei. Dumnezeu nu doreşte complimentele noastre ceremoniale, dar strigătul negrăit al unei inimi zdrobite şi stăpânite de simţământul păcatului şi al completei slăbiciuni îşi găseşte drum la Tatăl oricărei îndurări.

Rugăciunea nu e înţeleasă aşa cum ar trebui. Rugăciunile noastre nu sunt făcute pentru a-L informa pe Dumnezeu cu privire la ceea ce El nu ştie. Domnul este la curent cu secretele fiecărui suflet. Rugăciunile noastre nu trebuie să fie lungi şi zgomotoase. Dumnezeu citeşte şi gândurile ascunse. Noi putem să ne rugăm în secret iar El, care ne vede, şi acolo, în cămăruţa noastră tainică, ne va auzi şi ne va răspunde deschis. Rugăciunile care sunt adresate lui Dumnezeu pentru a-I spune toate nenorocirile noastre, când n ne simţim deloc nenorociţi, sunt rugăciuni ipocrite. Domnul priveşte spre rugăciunea plinăde căinţă a unui suflet zdrobit.. Scopul rugăciunii nu este de a produce vreo schimbare în Dumnezeu, ci de a ne aduce în armonie cu El. Ea nu înlocuieşte responsabilitatea şi datoria nostră.”

La multi ani surioara !!!