Ian 11 2012

Start al începutului și terminal de sfârșit (I)

”La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.”

La început. Aceste cuvinte ne amintesc faptul că orice lucru omenesc are un început. Numai Acela care stă pe scaunului de domnie, suveranul Domn al timpului este fără început şi fără sfârşit. Cuvintele de la începutul Scripturii scot astfel la iveală un izbitor contrast între tot ce este omenesc, temporar şi limitat şi ce este divin, veşnic şi infinit.  Şi dacă urmează ca noi să fim iarăşi asemenea Făcătorului nostru, viaţa şi toate planurile noastre trebuie să aibă un nou început în El . Este privilegiul nostru să ne bucurăm de asigurarea plină de încredere că „Acela care a început în noi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1,6). El este „Căpetenia (Începătorul) şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12,2). Să nu uităm niciodată sublimul fapt cuprins în aceste cuvinte, „la început Dumnezeu.”

Acest prim verset al Sfintei Scripturi aduce în centrul atenţiei una dintre vechile controverse dintre creştinii care cred în Biblie, pe de o parte, şi scepticii, ateii şi diferite nuanţe de materialişti, pe de altă parte. Aceştia din urmă, care caută să explice în diferite feluri şi în diferite măsuri universul fără Dumnezeu, susţin că materia este veşnică. Dacă lucrul acesta este adevărat şi dacă materia are putere să evolueze, mai întâi în cele mai simple forme de viaţă şi apoi în altele mai complexe, până se ajunge la om, Dumnezeu, într-adevăr, nu mai este necesar.

Geneza 1,1 afirmă că Dumnezeu este înainte de orice altceva şi că El este singura cauză a orice altceva. Acest verset este temelia oricărei gândiri corecte cu privire la lumea materială. El stabileşte impresionantul adevăr că „la formarea lumii noastre Dumnezeu n-a depins de materia pre-existentă” (8T 258).

Panteismul, vechea erezie care Îl deposedează pe Dumnezeu de personalitate, răspândindu-L prin tot universul, şi, astfel, Îl face sinonim cu totalitatea creaţiunii, este de asemenea demascat şi respins de Geneza 1,1. Nu există nici un temei pentru doctrina panteismului, în virtutea căreia cineva crede că Dumnezeu a trăit în seninătate şi supremaţie înainte de a fi fost orice creaţiune şi că se află deasupra şi separat de tot ce a creat.

Nici o declaraţie nu putea fi mai potrivita ca introducere la Sfânta Scriptură. La început, cititorul este adus în faţa unei fiinţe Atotputernice, cu personalitate, voinţă şi scop, existând înainte de orice altceva şi nedepinzând de nimic altceva, care Şi-a exercitat voinţa şi „a făcut cerurile şi pământul”.

!! Nici o dezbatere a unor probleme secundare cu privire la taina creaţiunii divine, fie în ce priveşte timpul sau metoda, nu ar trebui să fie îngăduită pentru a anula faptul că adevărata linie despărţitoare între o credinţă adevărată şi una falsă cu privire la subiectul despre Dumnezeu şi originea pământului nostru constă în acceptarea sau respingerea adevărului prezentat în acest verset.

Chiar aici trebuie să fie spus un cuvânt de avertizare. Timp de secole îndelungate, teologii au făcut speculaţii asupra cuvântului „început”, sperând să descopere mai mult din căile misterioase ale lui Dumnezeu, decât a considerat înţelepciunea cea fără de margini că este potrivit să descopere. Orice speculaţie este zadarnică. Noi nu cunoaştem nimic cu privire la metoda folosită la creaţiune, în afară de declaraţia mozaică concisă: „Dumnezeu a zis”, „şi aşa a fost”, care este misterioasa şi maiestuoasa notă dominantă a imnului creaţiunii. A pune ca bază a raţionamentului nostru ideea că Dumnezeu a procedat în vreun fel anume la creaţiunea lumii, deoarece altfel ar fi fost încălcate legile naturii, înseamnă a întuneca sfatul Său prin cuvinte şi a încuraja scepticismul, care a susţinut dintotdeauna că întregul raport mozaic este de necrezut, pentru că în mod evident încalcă legile naturii. De ce să încercăm să fim mai înţelepţi decât ce este scris?

În mod specific, nimic nu s-a câştigat speculând asupra timpului când a fost adusă la existenţă materia din care este alcătuită planeta noastră. Cu privire la aspectul timpului creaţiunii pământului şi a tuturor celor de pe el, Geneza face două afirmaţii: (1) „La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul (v.1). (2) În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse” (cap. 2,2). Pasajele de legătură nu adaugă nimic la ce este prezentat în aceste două texte cu privire la timpul în care a avut loc creaţiunea. La întrebarea: „Când a creat Dumnezeu cerurile şi pământul?” putem răspunde doar atât: „În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea” (cap. 2,2), „căci în şase zile a făcut Dumnezeu cerurile şi pământul, marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit.” (Exod 20,11).

Aceste observaţii cu privire la raportul creaţiunii nu reprezintă o încercare de a deschide discuţia, ci mai degrabă o mărturie că nu suntem pregătiţi să vorbim cu certitudine despre ceva ce depăşeşte ce este descoperit în mod clar. Însuşi faptul că atât de multe lucruri se sprijină pe raportul creaţiunii – chiar însuşi întregul edificiu al Scripturii – îl determină pe cercetătorul cucernic şi prudent al Bibliei să-şi potrivească declaraţiile la cuvintele explicite ale Sfintei Scripturi. Într-adevăr, când vastele domenii ale speculaţiei îl ademenesc să rătăcească plutind departe pe ţinuturile necartografiate ale timpului şi spaţiului, el nu poate face ceva mai bun decât să întâmpine ispita cu riposta simplă: „Stă scris”. Întotdeauna există siguranţă înăuntrul hotarelor semnelor de citare biblice.

Dumnezeu a făcut. Verbul „a crea” este de la ebraicul bara’, care în forma folosită aici descrie o lucrare a lui Dumnezeu, niciodată a oamenilor. Dumnezeu creează „vântul” (Amos 4,13), „o inimă curată” (Psalmi 51,10), şi „ceruri noi şi un pământ nou” (Isaia 65,17). Cuvintele ebraice pe care le traducem în mod frecvent (dar nu exclusiv) „a face”, ’asah „a forma”, yaşar, şi altele folosite în legătură cu activitatea omului implică materie pre-existentă. Toate cele trei cuvinte sunt folosite la descrierea creării omului. Chiar cele trei cuvinte ale Bibliei îndreaptă atenţia la faptul că întreaga creaţiune poartă amprentele activităţii personale a lui Dumnezeu. Pagina de început a Sfintei Scripturi îl face pe cititor să cunoască un Dumnezeu căruia toate cele însufleţite şi neînsufleţite Îi datorează existenţa.

„Pământul” menţionat aici în mod evident nu este uscatul, care nu a fost despărţit de ape decât în ziua a treia, ci întreaga noastră planetă.

Ian 3 2012

Și s-a dus 2011!

În ultima zi din ceea ce a aparținut 2011-lui am luat aminte la o scrisoare, de demult, totuși actuală. Iar dacă ești deja familiarizat cu ea, probabil îți va fi și mai ușor să o însușești în 2012. Iată o parte din conținut:

”Cum poți privi tu înapoi la trecut? Ai progresat tu în viața dumnezeiască? Ai crescut în cele spirituale? Ai răstignit eul personal, cu pornirile și poftele lui? Ai tu un interes crescând în studierea cuvântului lui Dumnezeu? Ai câștigat tu biruinți hotărâte asupra propriilor tale simțuri și nesupuneri? Ah, care a fost raportul vieții tale din anul trecut acum în veșnicie, spre a nu se mai întoarce niciodată?

Când intri acum în anul nou, fă aceasta cu o hotărâre serioasă, de a urma pe calea ce duce înainte și spre cer. Caută ca viața ta să fie, pe viitor, mai înobilată și mai înălțătoare ca în trecut.  Nu-ți făcea ca țintă de a căuta doar propriul tău interes și propria ta plăcere, ci de a face să propășească lucrarea Mântuitorului tău. Nu rămâne într-o poziție, de unde să ai mereu nevoie de ajutor personal, și unde să fie nevoie ca alții să te supravegheze, spre a te păstra pe calea cea îngustă. Fie, ca tu să fii tare spre a exercita o influență sfințitoare asupra altora. Fie, ca interesul sufletului tău să fie păstrat treaz pentru a face bine altora, a mângâia pe cei întristați, a întări pe cei slabi și a da mărturie pentru Hristos oriunde ți se oferă ocazie. Fă-ți ca țintă de a slăvi pe Dumnezeu prin tot ce vei face, oricând și în orice loc. Ia cu tine credința ta în orice vei face. Fii temeinic în tot ce vei întreprinde.

Tu n-ai experimentat puterea salvatoare a lui Dumnezeu, așa după cum este privilegiul tău, pentru că tu n-ai făcut cea mai înaltă țintă din viața de preamări pe El. Orice plan pe care tu îl faci, orice lucrare pe care o săvârșești și orice plăcere de care tu te bucuri, să fie spre slava lui Dumnezeu. Limbajul inimii tale să fie acesta: Al tău sunt, Dumnezeule, pentru Tine vreau să trăiesc, să lucrez și să sufăr.”

Dec 29 2011

Penultima

A mai rămas ceva timp încadrat în ”2011”, iar anul 2012 stă înaintea unora ca un an al foametei (sau poate așa mi se pare mie..).

Merg azi după niște trebușoară pe străzile cutremurate ierate de nepăsare, teamă, criză (de gânduri – zic eu, ei zic de buget, în fine), și cam tot ce aud cuprinde: ”An nou cu multă sănătate, mai bun decât ăsta (uneori amar),  și bani s-aveți mai mulți..!” majoritatea cu ”mai bun, mai mult, mai … fie ce-o fi” oricum, să fie!

Mă întrebam oare acest ”nou an” a fost prevăzut de Creator sau doar ignoranța noastră pentru planul Său a determinat prelungirea timpului sub forma ”mai lasă-l și anul  acesta..” ? Și este dureros răspunsul ce l-am găsit.

Dec 27 2011

“Căci numai Tu eşti Sfânt..!”

În urmă cu câteva zile s-a pus o întrebare: “Sunteţi sfinţi? Ridicaţi mâna! ” Şi mi-am spus: “Unde vrea să ajungă?” Între timp m-am lămurit (în parte). Poţi afirma “sunt sfânt”, cu sensul “sunt predat, supus lucrării Domnului în viaţa mea” şi-mi place această ultima afirmaţie, dar totuşi, nu în legătură cu prima! De ce? Să vedem.

În Biblie există cel puţin 583 de versete care conţin cuvântul “sfânt”. Problema este că nu în toate are acelaşi sens, după cum nici dexul nu oferă o singură explicaţie: SFẤNT, -Ă  1. Epitet dat divinității, considerată ca întruchipând suprema perfecțiune și puritate. ♦(Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și propovăduit Isus Cristos. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. Strașnic, zdravăn.. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către biserică. ◊ Expr.Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici.  A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică.   

Nu am găsit pe nimeni în toată Biblia care să spună despre sine însuşi “sunt sfânt”, cu excepţia Domnului, evident.

Iov scria: “N-are încredere Dumnezeu nici în sfinţii Săi.” (15:15), Etan în Psalmul 89:5 “Cerurile laudă minunile Tale, Doamne, şi credincioşia Ta în adunarea sfinţilor!” Daniel “sfinţii Celui Preaînalt vor primi împărăţia” (7:18, 21). Înainte de înmormântarea Domnului Isus “trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat”… “Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?” (1 Corinteni 6:2, 16:1). “Ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi..” (Coloseni 1:12). “..când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi, şi privit cu uimire..” (2 Tesaloniceni 1:10). ! 1 Petru 3:5 “Astfel se îmbodobeau odinioară sfintele femei..” Apocalipsa menţionează despre răsplata (11:18), răbdarea (13:10), persecuţiile (16:6, 17:6) şi bucuria (18:20) sfinţilor (11:18). Acestea sunt câteva dintre cele mai clare referinţe despre oameni. Există multe altele despre locuri (Matei 24:15), munţi (Zaharia 8:3), obiecte sfinte, ş.a.m.d.

Suntem chemaţi la o “lucrare sfântă” (2 Timotei 1:9, 1 Petru 1:15) din moment ce este dată de Cel Sfânt, dar asta nu garantează sfinţenia omenească (mi-e teamă de această alăturare a cuvintelor) ! După cum celui ce studiază .. medicina nu este numit oficial medic! Mi s-a spus: “Eşti sfânt dacă ajungi la nivelul maxim al excelenţei într-un anumit domeniu, mai exact aici, dacă eşti învingător încercărilor până la momentul actual”, dar asta e gândirea ta! ori, gândirea ta, din start e .. degenerată; te compari cu ceea ce orizontul tău îţi clarifică la un moment dat, dar Dumnezeu este infinit, deci cine ţi-ar permite ţie să-ţi atribui caracteristica de sfânt ?! Totuşi, dacă altcineva vorbeşte despre tine ca fiind sfânt, aşa după cum Apostolul Pavel a numit pe mulţi sfinţi, nu mi se pare o greşeală, deoarece vizează chemarea pe care El a făcut-o, dar să-i permiţi conştientului să gândească despre sfinţenia !(păcătoşenia) proprie.. vedeţi voi cum e..

Următoarele referinţe privesc Dumnezeirea: “..au dispreţuit pe Sfântul lui Istrael,” (Isaia 1:4, 5:24, 30:11, 37:23), “mare este în mijlocul tău Sfântul lui Istrael” (12:6, 29:19) “Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Istrael.” (43:3, 49:7), “Eu sunt Sfânt în mijlocul tău.” (Osea 11:9), “Eşti Sfântul lui Dumnezeu..” (Marcu 1:24, Ioan 6:69), “Numele Lui este Sfânt..” (Luca 1:49), “Un astfel de Mare Preot ne trebuia: Sfânt, nevinovat..” (Evrei 7:26).. “Căci numai Tu eşti Sfânt..” (Apocalipsa 15:4)

“Nu fac nici o deosebire între ce este sfânt şi ce nu este sfânt” (Ezechiel 44:23)

“Zi şi noapte, ziceau fără încetare: Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Dumnezeul, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” (Apocalipsa 4:8)

“Până când, Stâpâne, Tu care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci..?” (Apoc. 6:10)

“Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere..” (Apoc. 20:6)

“Cine citeşte să înţeleagă!” .

Dec 21 2011

Când cerul tace..

de Ronald Dunn

(După cum spuneam aici am dorit foarte mult să fac rost de această carte şi am găsit o variantă audio, nu prea strălucită.)

”Dumnezeu nostru este în cer, El face tot ce vrea!” Psalmii 115:3

”Când a rupt Mielul pecetea a șaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas.” Apocalipsa 8:1

Cartea Întâi: Călătorind în tăcere

Partea 1 – Preludii

Însemnează prima pagină a cărții cu un semn roșu, căci la început rana nu se vede.

Poate voi continua , momentan nu-mi e util.