Religia păgânilor

,,Când vă rugaţi să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgâii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi.” Matei 6.7,8

,,Păgânii îşi închipuiau că rugăciunle au meritul de a face ispăşire pentru păcat. Altfel spus, cu cât rugăciunea era mai lungă, cu atât meritul era mai mare. Dacă ar fi putut deveni sfinţi prin propriile lor eforturi, păgânii ar fi avut în ei înşişi ceva de care să se bucure, o pricină de laudă. Această idee despre rugăciune estte expresia principiului îndreptăţiii prin meritele personale, care stă la temelia tuturor sistemelor falsei religii. Fariseii adoptaseră această idee păgână despre rugăciune şi nimic n-a înlăturat-o în zilele noastre, chiar printre aceia care se pretind a fi creştini. Repetarea de fraze obişnuite şi tipice, când inima nu simte nici o nevoie de Dumnezeu, e la fel cu ”bolboroselile” păgânilor.

Rugăciunea nu este ispăşire pentru păcat. Ea nu are nici o virtute, nici vreun merit în sine. Toate cuvintele înflorite, pe care le folosim, nu pot fi echivalente nici chiar cu o singură dorinţă sfântă. Rugăciunile cele mai elocvente nu sunt decât cuvinte fără rost, dacă nu exprimă adevăratele sentimente ale inimii. Numai rugăciunea care izvorăşte dintr-o inimă dornică, în care sunt exprimate nevoile simple ale sufletului, ca şi cum am cere  o favoare unui prieten pământesc, aşteptând ca ea să fie împlinită, doar aceasta este rugăciunea credinţei. Dumnezeu nu doreşte complimentele noastre ceremoniale, dar strigătul negrăit al unei inimi zdrobite şi stăpânite de simţământul păcatului şi al completei slăbiciuni îşi găseşte drum la Tatăl oricărei îndurări.

Rugăciunea nu e înţeleasă aşa cum ar trebui. Rugăciunile noastre nu sunt făcute pentru a-L informa pe Dumnezeu cu privire la ceea ce El nu ştie. Domnul este la curent cu secretele fiecărui suflet. Rugăciunile noastre nu trebuie să fie lungi şi zgomotoase. Dumnezeu citeşte şi gândurile ascunse. Noi putem să ne rugăm în secret iar El, care ne vede, şi acolo, în cămăruţa noastră tainică, ne va auzi şi ne va răspunde deschis. Rugăciunile care sunt adresate lui Dumnezeu pentru a-I spune toate nenorocirile noastre, când n ne simţim deloc nenorociţi, sunt rugăciuni ipocrite. Domnul priveşte spre rugăciunea plinăde căinţă a unui suflet zdrobit.. Scopul rugăciunii nu este de a produce vreo schimbare în Dumnezeu, ci de a ne aduce în armonie cu El. Ea nu înlocuieşte responsabilitatea şi datoria nostră.”

~ by pollianna on Wed, Jun, 2009.