‘
Ce viaţă !
.. şi totuşi nu e câtuşi de puţin altfel de cum şi-o face fiecare (mai ales eu). Să stai într-un colţ, pitit, pitic şi să urmăreşti filmul propriei vieţii ca şi cum ar fi al altcuiva, pentru ca într-un sfărşit să spui ”asta a fost să fie” – mi se pare mai mult decât o riscantă încumetare. Nici prin colţul minţii nu-mi dădeam seama ce înseamnă un cuvânt spus / gest făcut la timp potrivit, sau nu; iar acum nu cred că-mi dau seama într-o măsură mai mare decât atunci.. şi-mi pare rău.
Să încerci să afli enigmele unora împreună cu planurile lor iarăşi – nu are rost ! Se pot schimba cheile prea des, prea pe faţă şi prea profund.. dar nici ei nu câştig nimic ! A fost un an în care speram ca totul să se lumineze, dar mai multă ceaţă a adus. Şi când ceva nu-ţi place, dar continui în acel ‘ceva’ – asta ce să mai fie? Sau să pretinzi altceva de la cineva, pentru ca într-un moment să afli că tot ceea ce se întâmplă e doar dintr-o simplă simpatie – nimic mai mult!
hm.. ce viaţă!
Se spune ca Dumnezeu nu ne i-a niciodata ceva, fara a ne da altceva (de obicei mai maret) nu inchide niciodata o usa, fara sa deschida alta. Trebuie doar sa incetam a forta clanta blocata si sa ne intoarcem privirea (spre El) pentru a vedea usa deschisa.
mai trist e cand privesti (sau cel putin crezi) spre El, si totusi nu gasesti nimic deschis..
Da,….. stiu cum e,…. am trait din plin senzatia ca rugaciunile mele se izbezsc de un tavan de plumb, nu reuseam sa imi dau seama ce vroia de fapt Dumnezeu de la mine, dar cu putin ajutor mi-am dat seama ca nu vedeam cealalta usa, pentru ca nu vroiam sa o vad, eram atat de trist, si tineam atat de strans in maini cea ce defapt nu aveam, incat nu eram gata sa imi deschid pumnii pentru a primii cea ce Dumnezeu vroia sa imi dea. (ai vazut vreodata un copil mic care nu vrea sa dea drumul unei jucarii in ruptul capului?).
Cu ani in urma urmaream un concurs (undeva in Franta) unde concurentii trebuiau sa parcurga un labirint destul de mare, cu pereti de gard viu inalt. Toata alergarea lor era filmata de undeva de sus. Cand il urmaream la televizor imi venea sa spun: nu pe acolo, ai mai fost de 3 ori!!! nu vezi ca te invarti in cerc? Dar eram atat de “destept” pt ca aveam imaginea de ansamblu, imaginea de sus, lui i se parea ca drumul bun era la stanga, eu stiam ca de fapt era la dreapta. Fiind fiinte limitate in timp si spatiu avem o perspectiva plana, “2D” asupra vietii, la intersectii ori suntem dezorientati ori o luam gresit. Cea mai buna solutie e sa ne oprim si sa nu mai facem un pas pana ce Dumnezeu, cel care are perspectiva intreaga “3D” sa ne calauzeasca
Amin !
De ieri si pana azi am inteles ca nimic incurcat nu dureaza mult timp si asta-mi da putere sa merg mai departe – totul cu o singura conditie: incredere neclintita in El..