Religia păgânilor’
,,..Vai! cum s-a înegrit aurul, şi cum s-a schimbat aurul cel curat..!” Plăngeri 4:1
,,Vai, cât de înfricoşator de departe se întinde prietenia cu lumea, această ”vrăjmăşie cu Dumnezeu”, care este cultivată astăzi de cei care se numesc urmaşii lui Hristos! Cât de mult s-au depărtat bisericile din întreaga creştinătate de standardul biblic al umilinţei, al lepădării de sine, al simplităţii şi al evlaviei! Vorbind de modul corect de a folosi banii, John Wesley spunea: ,,Nu risipi nici o parte din acest dar atât de preţios pentru satisfacerea poftei ochilor, adunând haine scumpe şi de prisos sau podoabe inutile; nu risipiţi nici un ban pentru împodobirea minuţioasă a caselor voastre, în mobilă scumpă sau de prisos, în picturi şi bijuterii costisitoare.. Lepădaţi tot ce încurajează mândria vieţii pentru a câştiga admiraţia sau lauda oamenilor.. Atâta timp cât îţi faci bine ţie însuţi, oamenii te vor vorbi de bine. Atâta timp cât eşti îmbrăcat în purpură şi veşminte fine şi cheltuieşti risipitor în generozitatea şi ospitalitatea ta. Dar să nu cumperi laudele lor atât de scump. Mulţumeşte-te mai degrabă cu onoarea care vine de la Dumnezeu.”
Numai o mărturisire a religiei este un fapt apreciat în lume. Conducători, politicieni, jurişti, medici şi negustori intră în biserică pentru a-şi asigura respectul şi încrederea societăţii, cât şi pentru promovarea propriilor interese lumeşti. În felul acesta, ei caută că acopere toate afacerile lor necinstite, cu o mărturisire a creştinismului. Diferitele grupări religioase, reînviorate prin bogăţia şi influenţa acestor oameni lumeşti, dar botezaţi, urcă încă o treaptă spre popularitate şi dominaţie. Biserici splendite, înfrumuseţate cu extravaganţă, sunt ridicate pe străzile cele mai aglomerate. Închinătorii se îmbracă în veşminte scumpe şi la modă. Se plăteşte un salariu mare unui pastor talentat pentru a-i atrage şi a-i păstra pe oameni. Predicile lui nu trebuie să atingă păcatele care se practică, ci să fie dulci şi plăcute chiar pentru urechile sensibilie. În felul acesta, păcătăşii notorii sunt înscrişi în registrele bisericii, iar păcatele grave sunt ascunse sub o falsă evlavie.
Comentând atitudinea actuală a celor care-şi zic creştini, un renumit ziar spune: ”pe neobservate, biserica s-a supus spiritului veacului şi şi-a adapat formele de închinare la dorinţele moderne”.
am citit odata o povestire interesanta:
” Se spune ca pe o insula undeva in Pacific o echipa de salvamari voluntari s-au hotarat sa se stabileasca acolo deoarece era o zona cu foarte multe furtuni si naufragii. Au ajuns pe insula, au construit o cabana iar in timpul furtunilor stateau pregatiti s iasa in larg si sa salveze oamenii in caz de nevoie. La fiecare furtuna mai serioasa aveau de salvat oameni din ocean. I scoteau din apa, i duceau la cabana lor, le dadeau toate ingrijirile medicale necesare si dupa ce se faceau bine i imbarcau catre casele lor. Destul de repede, datorita curajului daruirii de sine, si numarului mare de vieti salvate, lucrarea lor a inceput sa devina cunoscuta in lume. De multe ori cei salvati erau oameni bogati, asa ca ajunsi in siguranta acasa, faceau donatii consistente de bani catre acea echipa de voluntari. Cu cat crestea numarul salvatilor, crestea si numarul donatiilor. Astfel ca au ajuns sa isi cumpere bargi de salvare mai performante, mai rapide, au cumparat aparatura medicala performanta, si-au modernizat si dotat cu tot ce se putea cabana, pe scurt au ajuns sa aiba un comfort,… la care nici nu visau cand au ajuns pe insula prima data. Dar incetul cu incetul iesitul in larg in noptile ploioase si vijelioase, nu mai era privit cu atata bucurie, cand un muribund era recuperat din adancul oceanului si dus la cabana pt a se incerca readucerea la viata cu ajutorul aparaturii medicale, tot mai multi din echipa erau nemultumiti ca… omul acela ud, a murdarit covoarele scumpe. Si asa, incetul cu incetul tot mai putini erau cei care ieseau in larg, pana cineva a venit cu urmatoarea propunere: muncim de atata timp aici….. este timpul sa ne mai si odihnim, avem o cabana, un peisaj frumos, barci cu motor, haideti sa facem un club aici, si sa ne petrecem timpul intr-un mod placut. Ideaa a fost votata de majoritate, in acel moment un grup de 3 persoane a spus: nu, nu e corect si nici bine, noi va vom lasa si o vom lua de la capat. Au mers in alta parte a insulei, au construit o noua cabana modesta, ieseau in larg cu marcile micute pe care le foloseau prima data, salvau din nou vieti, au atras noi voluntari, dar, odata cu succsesul, au cazut in aceias capcana ca si colegii lor mai vechi, si ca si prima data, din nou a fost un grup mic, care s-a despartit si au contiuat misiunea in care credeau. Astazi se spune ca pe insula respectiva sunt aproximativ 30 de cluburi (foste statii de salvare) si o mica cabana in care locuiesc niste salvamari.
Daca vei studia istoria bisericii crestine vei vedea ce mult seamana cu acea insula
Din nefericire asa este..
nu stiam povestirea aceasta; se potriveste perfect zilelor noastre..