Singurul destinatar al închinării

“Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci tot lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.” Exod 20:8-11

În porunca a patra, Dumnezeu este descoperit ca şi Creator al cerurilor şi pământului, şi se deosebeşte prin aceasta de toţi dumnezeii falşi. Ziua a şaptea a fost sfinşită ca zi de odihnă pentru om ca un memorial al lucrării de creaţiune. Ea a fost rânduită să-L păstreze pe Dumnezeul cel viu mereu înaintea oamenilor ca sursa existenţei şi ca destinatar al reverenţei şi închinării.

Sabatul.. stă la temelia închinării divine, pentru că învaţă acest mare adevăr în modul cel mai impresionant şi nici o altă instituţie nu face aceasta. Adevărata temelie a închinării divine şi nu doar aceea a zilei a şaptea, ci a oricărei închinări, se găseşte în distincţia între Creator şi creaturile Sale. Acest mare fapt nu poate ajunge niciodată depăşit şi nu trebuie uitat niciodată.

Păzirea Sabatului este un semn de loialitate faţă de adevăratul Dumnezeu,.. că solia care porunceşte oamenilor să I se închine lui Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui îi va chema în special la păzirea poruncii a patra.

“..şi închinaţi-vă Celui ce a făcut  cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” Apocalipsa 14:7 (u.p.)

Lista vieţii

Câte varietăţi de păsări crezi că poţi găsi într-o zi, într-un an sau într-o viaţă? Există cam 800 de feluri de păsări în America de Nord. Este o adevărată provocare să vezi cât de multe poţi găsi. Doar un singur om a găsit mai mult de 700 în toată viaţa sa; nu mulţi au văzut aproximativ 600. Dar într-un an? Există doar cinci persoane care au găsit mai mult de 600 de specii într-un an, în America de Nord.

Cele mai multe păsări găsite de o persoană într-o singură zi au fost 214. Acest record a fost atins de un tânăr texan în 1973. Ca să-l atingă, el a călătorit mai mult de 800 km în acea zi.

Astfel de recorduri sunt foarte greu de atins, dar nu trebuie să atingi recorduri ca să te bucuri remarcând păsări. Este la fel de plăcut să găseşti  pasăre nouă în curtea ta cum este pentru un căutător de păsări în lume să vadă o pasăre nouă în Borneo.

“Am” un prieten care pune un dolar la colectă pentru fiecare tip de pasăre pe care el sau fiul lui a găsit-o în curtea lor într-un an. Acesta a fost modul lor de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru varietatea de păsări care au făcut din curtea lor un loc interesant.

Este o adevărată recompensă să mergi prin pădure sau lângă un lac şi să vezi o pasăre cunoscută. Simţi că ai întâlnit un prieten. Şi este o adevărată plăcere să găseşti o pasăre nouă şi să-i afli singur numele. E ca şi cum ţi-ai face un nou prieten.

Şi Isus are o listă cu prieteni.. Nu prieteni păsări, ci oameni. În cer, El face o listă cu toţi cei care Il ascultă şi Îl iubesc. Această listă va însemna foarte mult, desigur, când El Se va întoarce pe pământ. Este şi numele tău pe lista Lui?

“Bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.” Luca 10:20

Mai putem şi noi să zâmbim?

Aşa scria pe un perete dosnic al blocului. Mi-au apărut în minte diferite scene în care oamenii nu numai că nu mai pot zâmbi, dar nici măcar să-şi ridice faţa senină spre Cer.. Tristeţe, durere, nevroză, spleen, chin, singuratate, dor toate cu un noian de lacrimi sincere şi fără sfârşit..

Apare întrebarea tipică “De ce?”

Iar pentru a primi răspunsul, părăseşte cel puţin pentru o clipă  eul tău..

De multe ori ne revărsăm necazurile noastre înspre urechile omeneşti, şi ne spunem durerile acelora care nu ne pot ajuta. În timp ce Isus ne spune: “Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă”.. Totala predare de sine şi acceptarea căilor Sale este secretul odihnei perfecte în dragostea Sa.

Sufletul rănit, bătut şi copleşit, va găsi în Isus un balsam.. El te iubeşte şi doreşte după dragostea ta. El ar vrea să-ţi aduci aminte că El Şi-a dat viaţa Sa pentru ca tu să nu pieri, şi El va fi pentru tine un ajutor prezent în orice timp de nevoie. Spune-I orice nedumerire şi încercare, cere-I să te întărească şi crede că El aude rugăciunile tale.. Nu te va dezamăgi niciodată!

Pacea neîntreruptă va curge în suflet deoarece odihna constă în perfectă supunere faţă de Isus Hristos. Umilinţa şi blândeţea minţii, care întotdeauna au caracterizat viaţa divinului Fiu al lui Dumnezeu, posedate de adevăraţii Săi urmaşi, aduc mulţumire, pace şi fericire, care-i va ridica deasupra sclaviei vieţii.

Adevăraţii copii ai lui Dumnezeu nu-şi caută fericirea în această lume; ei caută bucuriile dăinuitoare ale unui cămin în cetatea cea veşnică.

Singura distracţie sigură este aceea care nu va alunga gândurile serioase şi religioase; singurele locuri de frecventat sunt acelea în care putem să luăm pe Isus cu noi.

“Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11:9)

O “ea”

Ascunsă într-un ghemotoc de hârtie

Zumzăia vechiul refren al amintirilor

Nu clipea, nu respira.. doar părea

Apoi, se răsturna în ciuda valurilor.

..hence, i don’t have any more time on order to write here

Pe plaiul inimii

Pe plaiul inimii

Sosim cu bucurii,

Miresme de iubiri dorim

În suflet să răspândim.

Un semn al frumuseţii creştine

“Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletirea părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.” (1 Petru 3.3-4)

Iubitorii de modă pot pretinde că sunt urmaşi ai lui Hristos, dar îmbrăcămintea şi conversaţiile lor arată preocupările minţii şi obiectul afecţiunilor lor. Înfăţişarea exterioară este un indiciu a ceea ce este în inimă. Adevărata fineţe nu găseşte satisfacţie în adorarea expunerii trupului. O minte rafinată şi cultivată se va da la iveală prin alegerea unor veşminte adecvate şi simple. În inima sfinţită nu este loc pentru gânduri legate de podoabe care nu sunt necesare.

Există o podoabă care nu va pieri niciodată, care va promova fericirea tuturor celor din jurul nostru în această viaţă şi care va străluci cu o sclipire neumbrită în viitorul nemuritor. Ea este frumuseţea unui spirit blând şi smerit. Dumnezeu ne-a rugat stăruitor să purtăm cea mai bogată îmbrăcăminte a sufletului. Frumuseţea interioară a unui spirit blând şi liniştit este inestimabilă. În viaţa adevăratului creştin este întotdeauna armonie.. între frumuseţea exterioară, pacea şi sfinţenia interioară.. Tăgăduirea de sine şi sacrificiul vor marca viaţa creştină. Dovada că gustul este convertit, se va vedea în îmbrăcămintea tuturor acelora care umblă pe cărarea croită pentru răscumpăraţii Domnului.

Este drept să iubim frumosul şi să-l dorim; dar Dumnezeu doreşte ca noi să iubim şi să căutăm mai întâi cea mai aleasă frumuseţe care este nepieritoare. Nici o frumuseţe exterioară nu se poate compara, în valoare sau farmec cu acel “spirit blând şi liniştit”, cu acel “in alb subţire, alb, curat” (Apocalipsa 19.14), pe care toţi cei sfinţi de pe pământ, îl vor purta. Acest veşmânt îi vor face minunaţi şi iubiţi aici, iar în viitor va fi semnul disctinctiv al admiterii lor în palatul Împăratului. Promisiunea Sa este: “Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiind că sunt vrednici.” (Apocalipsa 3.4)

Ridică-te, căpitane !

Printre nenumăraţii oameni care au cunoscut bine pe Dumnezeu ca prieten al lor, a fost şi George Muler din Anglia. El era un om sărac, dar a ajutat 16381 de orfani cu cele necesare vieţii numai prin rugăciune cu credinţă nestrămutată în Dumnezeu. Traversând odată Atlanticul, s-a lăsat o ceaţă deasă ce făcea imposibilă înaintarea.

A căutat pe căpitanul vasului şi i-a zis:

-”Sâmbătă după amiază eu trebuie să predic la Quebec. Sunt aşteptat la oră fixă.”

-”Cu nepuţinţă”, răspunse căpitanul. “Cred că nu vom fi nici duminică !”

-”În timp de 57 de ani eu nu mi-am călcat nici un angajament. Doriţi să coborâţi în cabină şi să ne rugăm?” propuse Muler.

-”Cred că nu vă daţi seama cât de deasă este ceaţa în care am intrat”, răspunse căpitanul.

-”Ochiul meu nu este îndreptat spre grosimea ceţei, ci spre Dumnezeu care conduce fiecare împrejurare din viaţa mea”, răspunse Muler.

Au coborât în cabină şi Muler s-a rugat lui Dumnezeu ca unui bun şi vechi prieten al său ca să risipească ceaţa în câteva minute spre a-şi îndeplini angajamentul făcut.

Căpitanul fu impresionat de sinceritaea credinţei lui Muler care continuă:

-”Căpitane, eu cunosc bine pe Dumnezeul meu de 57 de ani şi El întotdeauna mi-a ascultat rugăciunile. Ridică-te, căpitane, vezi că ceaţa s-a risipit?”

Uimit de aceste cuvinte, căpitanul s-a ridicat şi ieşind afară a constatat cu uimire că ceaţa într-adevăr se împrăştiase. Aceasta însemnează să cunoşti cu adevărat pe Marele Dumnezeu şi să ai credinţă nestrămutată în El, ca un copil. Şi tu poţi cunoaşte la fel şi să te încrezi din toată inima în El !

ps

De ce? De ce să mergi înainte şi să nu ai siguranţa că mergi bine? de ce să vezi atâtea feţe mirate de decizia ta? de ce să-ţi pară rău de ceea ce ai făcut? de ce să nu ştii ce e în faţa ta? de ce să nu poţi avea niciodată sentimentul că ceea ce ai făcut este foarte bine? de ce să întorci de atâtea ori spatele situaţiilor? de ce să nu poţi avea încredere în tine? de ce să plângi mereu? de ce să te temi şi unde să fugi?? să te simţi un iepure urmărit de lup şi un şoarice prins în cursă. Să te indignezi de cei de lângă tine şi să-ţi dai seama că nu-i vei putea schimba niciodată prin comportamentul tău.. oricât de mult te-ai strădui. Să-ţi dai seama că nu există nimeni ca tine, că nimănui nu-i pasă de ceea ce tu intenţionezi să faci

de ce să doreşti ceva pentru ca să rămâi doar cu dorinţa? de ce să vorbeşti ca să rămână “doar vorbe..” ? de ce să faci ceva bine pentru cineva şi-apoi să auzi a făcut “de ochii lumi”? de ce să înveţi şi-apoi să uiţi totul? de ce să gândeşti – oricum nimeni nu ştie asta. de ce să iubeşti când în jur este doar ură.. de ce priveşti în sus când tu trăieşti pe pământ. de ce să speri, când toţi “ne trecem” pe zi ce trece.. de ce mănânci când alţii mor de foame. de ce să priveşti înainte când vezi lumea cât de mult a coborât.. şi toate aşa pot continua

Şi totuşi, în această viaţă, în care eu nu-mi înţeleg rostul, trebuie să trăiesc alături de El.. de Creatorul meu, pentru a putea trăi odată lângă El.. tot aici trebuie să sufăr totul pentru că El a suferit mai întâi în locul meu.. Pentru că nu vreau să mai trăiesc eu, ci Hristos în mine. Şi doar aşa voi putea odată să-L îmbrăţişez.. doar aşa voi putea odată să-L înţeleg cu adevărat.