Power4me

Biruinţa nu se câştigă ocolind încercările, nici dorind să scapi de ele, ci întâmpinându-le eroic, îndurându-le cu răbdare!

Scoală, suflet al meu, scoală!

Scutură-ţi temerile vinovate;

Jertfa însângerată vine în ajutorul tău;

Siguranţa mea stă în faţa tronului;

şi numele meu este scris pe mâinile Sale.

Sometimes things won’t be according to our wishes and plans but believing He’s a good father and trusting His ways.. At the end we would understand it’s for our own good, only if we believe!

“Veniţi toate fiarele de pe câmp, veniţi de mâncaţi, toate fiarele din pădure! Toţi păzitorii lui sunt orbi, fără pricepere; toţi sunt nişte câini muţi, care nu pot să latre; aiurează. stau tolăniţi, şi nu le place să doarmă. Totuşi sunt nişte câini lacomi, care nu se mai satură. Sunt nişte păstori care nu pot pricepe nimic; toţi îşi văd de calea lor, fiecare umblă după folosul lui, fără abatere: – (…) – Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine şi nimeni nu ia aminte din pricina răutăţii este luat cel neprihănit.”

“Trebuie să ne împotrivim păcatului ca niciodată înainte – să ne împotrivim puterilor întunericului. Timpul pe care îl trăim necesită o activitate energică şi susţinută din partea celor care cred adevărul prezent. Dacă ni se pare că avem mult de aşteptat până când va veni Eliberatorul nostru, dacă, doborâţi de întristare şi istoviţi de trudă, suntem nerăbdători a scăpa de luptă, să ne amintim – şi această amintire să aducă la tăcere orice murmur – că am fost lăsaţi pe pământ pentru a întâmpina furtuni şi lupte, pentru a ne desăvârşi caracterul creştin, pentru a-L cunoaşte mai bine pe Dumnezeu, Tatăl nostru, şi pe Domnul Hristos, fratele nostru mai mare, şi să facem lucrarea încredinţată de Stăpân de a câştiga multe suflete pentru Hristos. “Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veci de veci.” (Dan. 12, 3)” Mărturii vol. 1

“orice cuvânt de îndoială pe care îl rosteşti este o invitaţie adresată ispitelor lui Satana; el întăreşte în tine tendinţa spre îndoială şi îndepărtează de la tine pe îngerii slujitori. Când Satana te ispiteşte, nu rosti nici un cuvânt de îndoială sau tristeţe. Dacă alegi să deschizi uşa în faţa ispitelor lui, atunci mintea ţi se va umple de neîncredere şi întrebări de răzvrătire. Dacă-ţi faci cunoscut sentimentele atunci orice îndoială pe care ai exprimat-o nu numai că te va influenţa pe tine, dar va fi o sămânţă care va încolţi şi va aduce roade în viaţa altora, astfel că va fi imposibil să lupţi împotriva influenţei cuvintelor rostite de tine.”

“Fericirea care este căutată din motive egoiste, în afara căilor datoriei, este o fericire nesigură, îndoielnică şi temporară; ea trece, şi sufletul ajunge gol şi trist; dar în slujirea lui Dumnezeu găsim bucurie şi satisfacţie; cel credincios nu este lăsat să bătătorească cărări nesigure; el nu este expus unor regrete şi dezamăgiri zadarnice. Chiar şi aici, cei credincioşi pot avea bucuria comuniunii cu Hristos; ei pot avea lumina iubirii Sale şi mângâierea continuă a prezenţei Sale. Fiecare pas în viaţă ne poate aduce mai aproape de Hristos, ne poate da o experienţă mai profundă a iubirii Sale şi ne poate aduce un pas mai aproape de căminul binecuvântat al păcii.”


Leave a Reply